Boli digestive - Rectocolita ulcerohemoragica

Rectocolita ulcerohemoragica este o boala inflamatorie nespecifica, cu caracter ulcerativ-purulent, localizata de preferinta īn regiunea rectosigmoidiana, dar care poate sa cuprinda colonul īn īntregime. Rectocolita ulceroasa este cunoscuta si sub alte denumiri: colita ulceroasa, rectocolita ulcerohemoragica, rectocolita ulceroasa grava. Vārsta la care apare cel mai frecvent se situeaza īntre 24 - 45 de ani, dar poate sa sur-vina si īnainte de 20 sau peste 50 de ani. Apare īn aceeasi masura la ambele sexe.

Etiopatogenie
Etiopatogenia rectocolitei ulceroase este īnca necunoscuta. S-au facut numeroase studii, dar īncercarile de a-i gasi o etiologie bacteriana, alergica, imunitara sau enzimatica au ramas neconfirmate. Intereseaza cu precadere populatia tarilor dezvoltate economic: Anglia, America si tarile scandinave. īn tara noastra desi frecventa este īn crestere, formele cu evolutie severa sunt mai reduse. Desi nu exista certitudine, se admite ca unii factori ca cel genetic, infectios, enzimatic, psihosomatic si imunologic, pot interveni īn instalarea si dezvoltarea bolii.

Anatomie patologica
La examenul macroscopic se constata initial o mucoasa hipere-miata, edematiata si cu hemoragii punctiforme iar ulterior ulceratii, de forme si dimensiuni variate, cu fund hemoragie, apoi purulent, mucoasa foarte friabila; mai tārziu se ivesc procese reparatoare de scleroza.

Simptome
Rectocolita ulceroasa cunoaste trei forme clinice: benigna, īn care localizarea este numai rectosigmoidiana; medie, cea mai frecventa; grava, īn care localizarea este īntinsa. Rectocolita ulcerohemoragica se manifesta clinic prin simtome digestive, dominate de sindromul rectosigmoidian si prin fenomene generale: subfebrilitate, chiar febra septica uneori (febra si pulsul crescut arata severitatea bolii), astenie, deprimare, anemie, emaci-ere, uneori edeme. Sindromul rectosigmoidian este caracterizat prin scaune sanghino-lente, cu mucus si puroi, cu tenesme si diaree, care poate varia de la 2-3 scaune/zi la peste 15 emisiuni imperioase.

Debutul poate fi acut, subacut (cel mai frecvent) si insidios.

Clinico evolutiv se descriu trei forme: Explorari paraclinice
Examenul de baza este rectosigmoidoscopia, care se face pāna la 30 cm si arata scurgeri de mucus, sānge si puroi, o mucoasa deosebit de fragila ("mucoasa plānge cu sānge"), prezenta ulceratiilor, aspectul unui tub dilatat cu disparitia jonctiunii rectosigmoidiene, abcese, zone de necroza.

Irigografia deceleaza si leziunile situate mai sus de 30 cm si poate evidentia abcese, ulceratii mari, scurtari, retractii si stenoze.

Biopsia rectosigmoidiana necesita multa prudenta si se face doar cānd exista o suspiciune de cancer. Coproculturile se fac sistematic si repetat, pe ele bazāndu-se antibioterapia. Examenul sāngelui arata o viteza de sedimentare crescuta, leucocitoza, anemie hipocroma. īn fermele prelungite se constata hipoproteinemie, pierdere de sodiu si potasiu si alterari ale testelor functionale hepatice.

Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe aspectul scaunelor, pe alterarea starii generale, pe caracterul periodic progresiv si pe examenele paraclinice, īn special rectosigmoidoscopia.

Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential se face cu: dizenteria (examen bacteriologic), enterocolitele acute si cronice, colopatia mucomembranoasa, limfogranulomatoza Nicolas-Favre; important este sa deosebim rectocolita ulceroasa de cancerul rectal si sigmoidian (vārsta mai īnaintata, rectosigmoidoscopia, biopsia, irigografia).